Nu este cea mai frumoasă imagine cu mine, dar este atât de interesantă.
Astfel de imagini au capacitatea de a povesti foarte multe lucruri fără să folosească acele arhi-cunoscute ”reguli” de creare a fotografiei. Să nu înțelegi greșit, sunt pentru folosirea regulilor, dar această imagine arată cum fondul bate forma.
Și nu este cea mai frumoasă imagine cu mine, dar e un reportaj făcut de H.
Vreau să le fiu alături, atât cu gândul cât și prin intermediul blogului, lui Andi și Ioanei. Un cuplu ce și-au organizat nunta într-o manieră jucăușă și cum altfel dacă nu pe data de 1 iunie 2014.
La mulți ani și să rămâneți așa cum sunteți aici în acest clip, la fel de iubăreți și de tineri.
UPDATE: I-am și sunat să le urez La multi ani! și ghici ce, oamenii se plimbă. Cum amândoi sunt pasionați de fotografie, aștept să văd imaginile lor postate pe blogul lor de călătorie/fotografie.
Recent am fost invitat la un eveniment, să zic așa în familie… de aici, un selfie alături de prietena mea.
Zic familie pentru că acest cuplu, Alina și Lucian, sunt nelipsiți, în zilele lor libere, de la cafeaua de dimineață a părințiilor mei. Mirii au vrut să organizeze un eveniment intim, între apropiați și prieteni. Dovadă că nu și-au dorit atât de mult un cameraman sau fotograf la evenimentul lor. Pur și simplu m-au rugat să iau aparatul cu mine, poate vom face câteva fotografii de grup.
Nu ne-am putut abține și în acel scurt timp pe care îl aveam la dispoziție, am mai tras și câteva imagini care cred eu că le vor împrospăta, peste ani, emoția acestui eveniment.
De ce am ținut să povestesc toate cele de mai sus? Pentru că vreau să-ți spun că oricât de mic sau mare este evenimentul, emoțiile vor fi prezente. Și nu este vorba doar de emoțiile pe care le afișezi ca personaj principal, ci este vorba și despre colecțiile de imagini surprinse în cadrul lor, detaliile, aranjamentele, portretele… toate creează imaginea completă.
Fotografiile de grup pot fi esențiale, dar, emoțiile sunt ascunse într-un alt gen de fotografie.
Începe un nou sezon de evenimente și cum am putea să-l începem mai bine dacă nu cu Alina și Mihai.
Evenimentul lor va fi pe 16 mai, dar dacă tot este frumos afară, i-am urmat la o ședință foto ”de logodnă” realizată de Andi (Ostafi Photography) în superbul decor oferit de Casa Vlăsia.
Teaserul se vrea a fi un scurt reportaj dar și un clip de atitudine care îi reprezintă. Nu mi-a fost chiar ușor pentru că nu am vrut să intervin deloc în parcursul ședinței foto. Am încercat să fiu un martor la ce se întâmplă. Mai sus vedeți ce a ieșit. Urmează și evenimentul în sine…
Un spot…bine, nu d-ăla de îl pui în perete. Vorbim aici de prima ediție a festivalului internațional al luminii în București.
Trebuie să recunosc, îmi place mult numele. Și mi se pare foarte bine ales (nu știu dacă toate festivalurile de lumină din lume se numesc așa, dar…) pentru că spune foarte multe. De exemplu, un amfitrion pe scena este luminat de un spotlight, sau pe scurt, de un spot (în română: punct).
Și îmi place și conceptul – instalații, video-mapping, lasere, interactivitate.
Și am fost plăcut surprins să văd cum pentru un astfel de eveniment Calea Victoriei a fost închisă pentru aproximativ două ore pentru a face loc vizitatorilor.
Interesat a fost când am văzut Palatul Telefoanelor, care a fost transformat într-un semafor sau poate un mare panou de comunicare pentru extratereștrii. Este diferit… Fotografia de mai jos am numit-o ”Strange communication” tocmai în acest sentiment.
Aici sunt mai multe detalii despre festivalul Spotlight București 2015.
V-am povestit un pic data trecută despre festivalul Nichita la echinocțiu. Astăzi vreau să vă arat și să vă spun cum a luat naștere un film realizat la atelierul de imagine.
Filmul a luat naștere într-o seară, după terminarea unui spectacol de teatru. Să fi fost vreo 8 și ceva (calculând că spectacolele începeau pe la 6, apoi urma o mică întrevedere între public și actori/realizatori, plus pauza de țigare). În mare parte copiii de la atelierele de dimineață stăteau și la spectacolele de seara. De obicei, la această oră fie se întorceau acasă, fie rămâneau să mai socializeze pe ici colo. Oricum, în curtea interioară a Palatului Culturii, se făcea liniște, nu mai era niciun ecou și nicio lumină aprinsă. Doar că de data asta ceva era diferit…
În mijlocul parcării, Ioana, o tânără de 16 ani, elevă la Liceul de Arte Carmen Sylva se pregătește pentru a ne surprinde. Și da, spectacolul a fost o surpriză. În acea beznă (relativă) a început să jongleze cu foc. Trebuie să vă spun că în zilele precedente am văzut-o pe Ioana jucându-se (jonglând) cu niște elemente de sfoară. Pe moment nu i-am dat atenție, crezând că o tânără cu căștile în urechi, făcând rotocoale în juru-i cu niște coardă, este doar o joacă.
Concluzia… iată ce înseamnă să întâlnești pe cineva care te impresionează – într-un fel sau altul. Îi poți face un film portret. A doua zi am rugat-o să îmi acorde un interviu, și a acceptat, iar rezultatul este filmul de mai sus. A fost o decizie impulsivă, pe moment. Dar am luat-o pentru a exemplifica ”atelieriștilor” mei că există și alt tip de film. Un film pe care nu trebuie să-ți fie frică să-l realizezi.
De ceva timp țin un atelier de film și fotografie. În Ploiești pentru că acolo m-am născut. La Palatul Culturii pentru că acolo, la rândul meu, am făcut și eu cunoștință cu artele vizuale.
Înainte de toate, trebuie să vă spun că există un festival al artelor – Nichita la echinocțiu (în 2015 a ajuns la a zecea ediție) la care poate participa oricine, iar intrarea este liberă. Promotorii, organizatorii și producători festivalului sunt Centrul Dramatic Mythos și Centrul Județean pentru Cultură Prahova. În program au fost incluse nenumărate activități derulate între 21 și 31 martie, însă spectacolele de teatru sunt la loc de cinste în acest festival.
Oficial, atelierul meu de imagine a durat trei zile, dar prezența destul de numeroasă și ideile de proiect dezvoltate în acest timp a extins atelierul și în alte zile. În total au fost 10 proiecte. Unele construite doar din fotografii, altele au fost filme în adevăratul sens al cuvântului.
Scopul mereu a fost ca tinerii să poată interacționa cu acest mediu de creare a imaginii. Și totodată de a participa la realizarea unui produs, chiar dacă la final l-am numit experiment. Evident, acest atelier a fost dedicat celor pasionați de artele vizuale, și de ce nu, celor care vor să creeze pe viitor… așa cum am fost și eu, în locul lor, acum vreo 10 ani.
Fotografia aparține unui mai vechi prieten, Cristi Arion.